În timp ce frigul se gudura în juru-mi, mușcând hămesit din urechile-mi trandafirii, încercam să-mi lungesc  privirea pentru a identifica numărul și destinația mijloacelor de transport în comun ce se tot ițeau în noapte de după un colț imaginar.

Eram dispus s-o îndur și pe asta! ”O durere trag și gata!”  ”Nu moare lumea dintr-atât!”  Așa îmi tot șopteam în cască!

Mi-am încheiat haina de piele până-n gât. Scos-am tot de prin buzunarele exterioare, chiar și ambalajele de la dropsuri. Mi-am îndosit portofelul și telefonul, m-am legat bine la șireturi și uite că eram gătit de-o civilizată încăierare.

În vreo cinci minute a venit și cursa de Ițcani. Am tras aer în piept și, aruncând o privire spre basca de rit vechi a șoferului, m-am aburcat în autobuz.

Aici, ce să vezi?

Lumina pală,  aerul călduț, locurile libere și prezența câtorva călători ce-și șușoteau complice realizările din tura de peste zi dădeau o enervantă senzație de calm și bisericesc plictis.

Unicul personaj stingher eram eu. Îmbumbat și îmbufnat, înfipt bine-n ghete, cu o căutătură războinică, eram singurul năvălitor din pașnicul autobuz.

Clar! Nu eram de-acolo! Eram un venetic, rupt de obiceiurile și cutumele băștinașilor.

După câteva halte prin oraș m-am prins a întreba, legând gând de gând, unde e studenția cu palpitantele-i călătorii?

Unde sunt strigătele de cotropitor a vreunui civilizat călător din urbea diriguitoare?

Unde sunt țațele galante ce-și cărau una alteia vorbe de ocară, trăgând de băierele vreunei poșete de lac?

Unde sunt obsedații și perverșii ce se înghesuiau printre studentele grăbite să ajungă la vreun amărât de seminar?

Unde au dispărut iubitorii de alpinism urban, cei gata să ți se urce-n cârcă doar pentru a ajunge cu 3 minute mai devreme la destinație?

Dar controlorii tuciurii, asudați și ieșiți la hăituială, unde-or fi dispărut?

Sau ”meseriașii” mirosind a levănțică opărită, obosiți sărmanii de corvoada cea de toate zilele?

Sau boschetarii, a căror duhoare te arunca în capătul mașinii, ca apoi să ricoșezi jos la „următoarea”?

Sau hoții de buzunare? Sau călătorii de proveniență tribală?

Cum veniră se făcură toate-o apă și-un pământ…

Trecură vremurile și, cu ele, oamenii! Trecură ca un sunet și bine că s-au dus!

Acum cortina-i nouă, iar din îndărătul ei se ivesc personaje noi – cu accente mai dulci, aproape moldovenești, oameni mai molcomi, cu mersul mai aciuat – pe scena bucovineană.

Într-un cuvânt, civilizații paralele!

P.S. Spune-mi cum călătorești, ca să-mi spui cine ești!