Skip to content


Nuanțe (2)

Aceasta este cea de-a doua postare dintr-o serie de trei, intitulată Nuanțe. În prima am încercat să nuanţez public o afirmație făcută public, în spațiul virtual, de către Petrică Moisuc. Despre ce era vorba? Despre calitatea predicilor ascultate de domnia sa la multele înmormântări frecventate.

După cum bine ați putut observa, cele scrise de subsemnatul nu aduc în discuție calificarea, calitatea sau persoana autorului, de aceea, pentru o  mai bună contextualizare puteți accesa blogul. Din păcate, articolul cu pricina nu mai poate fi lecturat.

După ce Petrică Moisuc abordează problema calității, pășește spre o nouă etapă a subiectului, anume conținutul predicilor. Un scurt citat din Eminescu pare a fi suficient pentru a sugera opinia acestuia. Redau în parte:

Iar de-asupra tuturora va vorbi vreun mititel,
Nu slãvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Cu alte cuvinte, pe un limbaj mai puțin versificat, predicatorul sau pastorul de serviciu se face vinovat de deturnare de slavă, de egolatrie, uitând că de fapt și de drept vedeta zilei este altcineva. Dacă nu greșesc, din versurile eminesciene se subînțelege că mititelul ar trebui să dea lustru tocmai marelui plecat dintre cei vii, și tocmai lucrul ăsta nu-l face!

Problema este însă alta! Situația e tocmai în oglindă, taman pe dos! La câteva înmormântări am asistat cum mortul sughița neputincios, uitându-se pieziș la vorbitor, uimit de pomenirea calpă și avalanșa de amabilități sintetice, asezonate cu o vorbire călugărească și respirație înlăcrimată! Și toate astea petrecându-se culmea, în timp ce rudele se repezeau la-l căuta de acte, străini de mortul ce-l știau.

Nu, n-am auzit păstori slăvindu-se pe sine! Cel puțin nu-n cimitir! N-am auzit pe nimeni spunând de gloduri frământate, de hârtoape, de salarii prea subtile, de refuzul banilor lui Cezar, de problemele personale, de imposibilitatea unora de a-și plăti dările la stat, de cei ce-s bucuroși de-și iau ceva nou din second hand, de orele de studiu pentru o predică, de anii petrecuți în școlile de profil, de examene și nopți nedormite, de lupte și frământări spirituale, de lupte cu oameni firești sau Diotrefi de versiune nouă, n-am auzit!

Există însă o vină a unor predicatori: cosmetizarea și trucarea răposatului! Dumnezeu cu mila! Chemarea predicatorului este să predice Evanghelia şi să-l slăvească doar pe Dumnezeu! Aşa e scris în Cartea Sfântă. Aici găsesc loc de pocăință și de pus cenușă-n cap chiar în dreptul slujitorilor. Poate că ar fi nevoie de un Mic îndreptar de-nmormântare, sau de un Cum să îngropăm frumos… Dintre lecțiile obligatorii, Predicați din Biblie! și Lasă-l așa!


Share

Posted in Reacţii, Realitate.

Tagged with .


5 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

  1. Samy says

    felicitari Ionut ! astept si seria 3 😀

    • ionut says

      Vine vine!! \m/

  2. victor says

    Moarte. A înceta brusc să păcătuieşti.poate de asta ar trebui laudati unii…cand spui povestea de final.

    • ionut says

      Să-i lauzi c-au murit? Sau să lauzi moartea că i-a luat? Ce e mai bine?
      Eu n-am nimic cu ”povestea de final”. Problema mea e ”basmul” și necrologul metamorfozat în ne(o)crolog!

  3. victor says

    ziceam sa-i lauzi un pic,ca poate va mai intalniti candva….si cine stie…



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.