Skip to content


”Fratele Flutur?”

Mi-am promis să venerez surzenia și chiar să ader la selectul Partid al Surzilor Voluntari în tot acest răstimp. Vreau să mă vaccinez, să fiu imun în acest veac de apoteotic dezmăț politic și să nu dau crezare oricărui homo politicus.

Nu mă încântă circul. Nu-mi plac saltimbancii, pehlivanii și nici clovnii, iar elementele de dresaj par să mă adoarmă. Deja cunoaștem foarte bine nivelul politichiei românești, măștile de carnaval nemaifiindu-le de vreun folos.

Cred că aici se potrivesc foarte bine versurile dedicate de Byron lui Napoleon Bonaparte: nefiind din naștere el însuși împărat, / la carul său de slavă pe alții i-a înhămat.

Și cam asta se caută! Gușteri energici, doritori să tragă la carul diverșilor neputincioși.

La peste 20 de ani de la evenimentele din ’89 mă tot întreb dacă nu cumva Monarhia ar fi fost o soluție mai bună pentru o Românie comunistă? Sau măcar o formă a acesteia.

Sunt extrem de sceptic și de aceea nu cred într-o salvare politică a României!

Cu toate acestea, privesc  foarte curios la sloganurile cu cârlig, afișate mai pe toate gardurile urbei sucevene și chiar în ziarele locale. De aici aflu că ”Suceava merită o șansă!” sau că ”Se simte diferența!” și chiar că ”Dezvoltarea continuă.”

Dădui astfel peste expresia unui postac, evident opozant al candidatului de care ni-i vorba în titlu! La fiecare comentariu mi ți-l încondeia pe acesta cu ”fratele Flutur” în sus și ”fratele Flutur” în jos. Exprimare voit depreciativă, sugerând apartenența politicianului la vreun cult evanghelic.

Nimic mai fals!

Îl asigur pe respectivul opozant (și pe toți ceilalți) că domnul Flutur nu face parte din vreun cult evanghelic.

Nu că le-aș ști eu chiar pe toate, dar o eventuală convertire ar fi adus mare bucurie în cer și multă forfotă aici jos! 😉 Lucrurile ar fi fost extrem de publice.

Ce-ar mai fi dat ”ai noștri” într-un exhibiționism evanghelic! Ar fi fost mană cerească pentru devoratorii de senzaționalisme. Dovada evidentă că ”Domnul încă lucrează!”

Blogurile și posturile de radio evanghelice ar fi vuit purtând asemenea ”biruință spirituală!” Cum ar fi lincuit feisbucul spre articolele din presă!

Cum s-ar fi călcat pe bombeu evanghelicii pentru a se etala cu un asemenea trofeu! Ce s-a făcut cu preoții convertiți la ”credința adevărată” a fost egal cu zero!

De parcă nu am fi auzit deja de convertirea lui Mircea Geoană, Florin Piersic, Sofia Vicoveanca etc., etc. Ce i-ar mai fi pus unii și pe aceștia în insectarul evanghelic…

Deci, domnilor postaci, cunoscutul politician nu este evanghelic! Fiți pe pace! Nici măcar nu insinuați așa ceva! Faptul că îl susțin și îi fac de multe ori campanie evanghelicii e cu totul altceva.

Sursă foto

Share

Posted in Reacţii, Realitate.

Tagged with , , .


4 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

  1. dana says

    like 🙂

    • ionut says

      Mersi. Voi încerca să pun un ”buton” pentru like și chestii de genul ăsta.

  2. bogu says

    El nu, dar parintii lui am impresia ca sunt sau au fost la Crestini după Evanghelie!

    • ionut says

      Îmi pare rău, dar nu am asemenea informații.

      De părinții Mătușii Tamara ce se știe? 😉



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.