Skip to content


Despre sărutarea lui Iuda

Scrierile Sfinte relatează despre sărutul lui Esau (G.33.4), de cel al lui Ioab (2S.20.9-10) și de sărutarea dată de Iuda Iscarioteanul lui Isus din Nazaret (Mt.26.49).

Ce-și au cele trei relatări în comun? Trădarea! Esau sărută spășit fratele trădat, Ioab sărută victima în timp ce îi împlîntă jungherul în viscere iar Iuda sărută pe Isus din Nazaret în ceas de acută agonie.

http://icrucified.com/ForGeneralDisplay/Iconography/

Fiecare istorie fascinează prin dramatismul și tragismul ei, dar cel mai comentat și aruncat în discuția interpreților biblici rămâne sărutul lui Iuda. De aceea aș vrea să zăbovesc puțin asupra acestui infam gest de trădare și să dau curs unor întrebări.

Prima întrebare: care a fost scopul acestei sărutări?

Conform scrierii lui Matei, sărutul avea rol de identificare (Mt.26.48). Potrivit glăsuirii lui Teofilact (vezi Regis Burnet) gărzile ar fi putut fi împiedecate de întuneric să-L recunoască pe Cel ce se prezentase drept Lumină a lumii. Totuși, la ce le-or fi folosit felinarele și făcliile (cnf.Ioan18.3)?

A doua întrebare: ce pretext a folosit Iuda pentru a-L săruta pe Mîntuitorul?

De data aceasta ne ajută contextul și cultura acelor vremi. Se pare că în acele vremuri rabinii încuviințau doar trei sărutări, celelalte fiind prohibite! Sărutul ca semn de respect, în genul celui acordat de Samuel lui Saul (1S10.1), sărutul de regăsire, în genul celui din Exod 4.27 și sărutul de despărțire, asemenea celui dat de Orpa soacrei sale (Rut 1.14) sunt sărutări acceptate.

După unii comentatori, una din cele trei variante trebuie să fi fost pretextul manifestării lui Iuda. Așadar, avem fie un pretins semn de respect, fie un semn de regăsire, fie unul de despărțire.

Sărutul lui Iuda a fost un semn de despărțire? Asta ar presupune că Iuda înțelegea aproape perfect implicațiile trădării sale, luîndu-și astfel rămas bun de la Învățătorul. Dacă e să ținem cont de cuvintele rostite de Mîntuitorul cîteva ceasuri mai tîrziu, aceștia nu prea știură ce fac.

Nu cred să fi înțeles cu adevărat cineva dintre ucenici profunzimea sau consecințele trădării. Și-apoi, o sărutare în vederea despărțirii ar fi fost mai mult decît nefirească. Să nu uităm că Iuda abia sosise! Mai curînd am putea vorbi despre o sărutare în vederea regăsirii.

Dar așa să fie oare? De ce să îl sărute doar pe Isus și nu pe ceilalți ucenici? Mă gîndesc că în mod normal o presupusă bucurie a regăsirii ar fi trebuit împărtășită cu toți cei apropiați.

Cel mai indicat este să interpretăm gestul ca pe un pretins și exclusivist semn de respect arătat lui Rabi.

Ce-avem deci? În aparență un ucenic își etalează public respectul (cuvenit de altfel) față de Învățătorul său. Un gest normal al zilelor acelora. În realitate, un ucenic își trădează Maestrul.

După cum vedem, la umbra unui pretins respect Iuda palmează jungherul trădării.

Să nu uităm că aparențele înșeală și că această sămînță de oameni n-a dispărut! Esau, Ioab și Iuda mișună încă printre noi. O față vezelă poate ascunde o inimă cîinoasă, în timp ce o vorbă mai aspră, nu tocmai laudativă, poate fi semnul unei sincere prietenii.

Share

Posted in Random, Realitate.

Tagged with , , , .


4 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

  1. Alin Cristea says

    SURSA imaginii? Link?

    Aoleu…

  2. Eu says

    A stiut Iuda ce face.?a avut sansa mantuirii?putea sa se razgandeasca la cina..?

  3. ionut says

    1. Da, a știut! Chiar dacă nu a înțeles semnificația gestului.
    2. Da.
    3. Să se răzgîndească de la ce?

  4. Eu says

    Sa se razgandeasca in privinta vanzarii Mantuitorului,oare la cina era déjà vandut? Nu cred.



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.